[eclesiastika]

Trecea, intr-o dimensiune exacerbata, pe strada, o silueta slabanoaga. De mana dreapta era atarnata o doza de Cola umeda, si pe gat se prelingeau urmele gandurilor ei. Era tacuta si enigmatica, cu o privire voluptoasa si aprinsa. Cauta pe cineva. Cauta … dar nu mai conteaza …

Genele i se incolaceau in jurul soaptelor, o strigau, era scarbita…

Semnalele luminoase o strigau, vitrinele vii intindeau scheletele spre ea, noaptea tacea, zilele dormeau. Nimic nu o fascineaza, si ea dormea si era scarbita.

Pe strazi treceau metafore imbujorate, ruiniele a ceea ce au fost odata oameni. Unii zambeau, altii vociferau, dar oricum nu conta, toti erau morti.

Noptile sforaiau, zilele curg si ea privea si era scarbita.

Curgeau torente pe obrajii stacojii, curgeau sperante si minciuni, cadea si ea odata cu ele. Totul se reducea, totul se inchidea in sine, drumurile continuau sa se incovoaie fara rost. Totul murea si ea era scarbita.

Era sumbru, poate chiar trist, dar nu are importanta.

Cautarile ei o duceau in strafundurile experientelor umane, dar tot ce gasea erau niste palcuri de maimutici alcoolizate, gramezi de ambalaje mototolite, scanduri scartaitoare si poate cateva flori uscative.

Un minut de nou…un minut de inedit…ceva nou…ceva original…sufocare, tacere…

Ochii ei se inchid peste o lume de farfurii sparte, un taram de copy paste, un afis prost cu o recenzie superba, dar falsa.

si e de abia dimineata