Tabara de jurnalistica. part 2 .

SUPERTERIBILISTICOS !!!

Tabara se inscrie prin excelenta in genul de experiente de care iti amintesti chiar si atunci cand de abia reusesti sa mai numeri cei 3 dintisori pe care ii mai ai in gura.

Peisajul a fost un refugiu vizual, te gadila adrenalina cand priveai de pe terasa la muntii dinainte si aveai impresia ca plutesti in atmosfera. Mi se incolaceau buclele cand realizam ce grandori au fost create pe lume.

Dupa cum s-a putut jos observa, ganurile mele initiale nu au coincis de nici o culoare cu ceea ce a iesit pana la urma din articolul meu… totusi am primit critici favorabile, zic eu. Vocea pesonajelor nu e bine individualizata, mi s-a zis ca am turnat prea mult din zelul meu, daaaar se pare ca daca eu sunt multumita, atunci e bine asa, soarele continua sa se invarta pe axa si apa curge in aceeasi directie.

Fiecare participant, toti oameni cu stofa de soricei de biblioteca, plini de talent, pasiune si idei, si-au intins neuronii la maxim si, cred eu, fiecare a fost un succes in sine. Alte articole si detalii despre tabara de jurnalistica, participanti, articolele nascute acolo se pot gasi aici (desi s-ar putea ca situl sa aibe unele deficiente si sa nu se deschida de fiecare data… cel putin la mine s-a intamplat).

Cat despre mancare si ea a fost superteribilisticoasa… cum am mai si zis inainte si vinovatii principali sunt:

Dorothy si Stuart, britanici pur sange, distinsi si dotati cu un umor specific, buni bucatari amandoi, (desi Dorothy afirma ca Stuart gateste mai bine, sa fie asa oare?). Amandoi au terminat Cambridge si sunt un adevarat izor de stiinta. Stuart e analitic si logic, desi se pierde in explicatii, un om cald si rational, prin definitie englez.

In tabara a fost o paleta variata de culoare umana. O sa fac un foto portofoliu cu fiecare, da acuma n-am destul chef timp si imaginatie.

DIN VOLUMELE EAU DE TOILETTE.

CFRul la putere!

Pe drum inapoi ne-am delectat cu unde metafizice de dubluvece, o adevarata eau de toilette romaneasca.

Prin gari mi se focalizau pupilele pe niste omuleti scunzi si indesati si imi intra clickul brichetelor in receptori. puff..si iluminau tigarele…

Timisoara e tot acolo unde am lasat-o…