ceea se naste nu coincide cu ceea ce ramane

Eforturile vixenesti au ca rezultat un fetus micut si nespecific, dar ironic si ciudat. lectura placuta.

Comunitatea din sac

Sănătate şi numai bine! Sunt un sac dinamic care înglobează o comunitate voioasă şi aplatizată, cu preocupări diverse şi circulare. În interiorul meu prosperă complexa viaţă postmodernă, cu habotnicia şi ipocriziile ei, cu progresul şi automatizările de rigoare, care cultivă prin excelenţă relativismul etic, iubirea sinelui, anarhia sufletească, egoul periat şi „piară lumea, numai mie să îmi meargă bine!”

Ascund o lume închisă, cu mult potenţial, nenumărate resurse, dar care nu dispune de modalităţile de exploatare. Ţin cu ardoare de comunitatea mea şi doresc să mă imprim în celulele lor până în punctul în care devin insesizabil, o nonexistenţă. Totuşi, scopurile mele sunt atinse chiar şi atunci când sunt conştienţi de ceea ce însemn eu, dar mă ignoră în comoditatea lor. Sunt fericit mai ales când mă târăsc în batjocură, ca o pe existenţă inventată de naivi, atunci ştiu cu siguranţă că sunt ai mei.Prin lentilele mele percepi o lume suculentă, plină de trăire şi sentiment, fatasmagorii ce durează secunde şi risipesc ani. O lume exuberantă şi bombastică, dar goală de conţinut. Am devalorizat cu succes principiile şi aceasta a condus treptat la confuzie şi erori de judecată, chiar în problemele simple, dar esenţiale. Totuşi, comunitatea din sac închite toate acestea. Oamenii sunt binedispuşi, porcul din coteţ se îngraşă, pisica toarce somnolentă în poalele unui copil mulţumit. Am reuşit cu succes să le intoxic mintea cu problemele de zi cu zi, cu griji şi banalităţi, modalităţile perfecte pentru a-i devia de la lucrurile cu adevărat importante. Lumea devine autosuficientă, se autolimitează şi se autodetermină. Fapt convenabil, ce îi menţine pe linia de plutire, dar destul adânc încât să nu perceapă barca de salvare din vecinătatea lor.Am ajuns peticit cu utopii, iar la gura mea, oamenii stau turtiţi lângă reclamele iluzorii la cosmetice care promit eterna candoare, copii frumoşi şi un acoperiş fără găurele. Dacă te străduieşti să pătrunzi mai adânc vei descoperi reminiscenţele unui trecut glorios. Acolo, în întunecimea haotică, se zbat diverse personaje mai mult sau mai puţin ridicole, ilustre prezenţe fantomatice, iar paloarea feţelor dovedeşte că soarele nu a mai trecut de ceva vreme pe strada lor. Li se mai spune şi iluminati. Bocancii lor sunt destul de uzaţi, dar după toată umblarea lor nu au ajuns să aibă în buzunar doar un chibrit de plastic, cu care niciodată nu ajungi prea departe.
Oamenii din sac mai râvnesc câteodată la spaţii vaste, inundate de lumina profunzimii, dar existenţa lor a conturat liane de dogmatici reci şi raţiuni moarte, iar în grandoarea încercărilor, tot ce au reuşit e să sădească neîncrederea, suspiciunea şi un simţ al valorii alterat.

Totuşi, piară lumea, eu o duc bine!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Eu, nemulţumitul sacului, trăiesc într-o familie mare şi fericită, bombardată mereu de vise irealizabile şi împinsă să îşi dorească întotdeauna mai mult decât poate avea. Prin mintea noastră fug gânduri mari, decizii care se târăsc prin unghere întunecate, idei esenţiale şi gunoaie, glorie şi devastare, lumină şi umbră. Psihologii au afirmat mereu că dispunem fără cost de cea mai puternică armă din univers, mintea, dar cum manualul cu instrucţiuni s-a pierdut, nu prea mai ştim s-o folosim. Mentalitatea noastră de consumatori ne învaţă că totul e accesibil, că totul e desirabil şi că trebuie să obţinem totul. Teoria totului se învârte printre noi şi ne consumă în fiecare zi, bucată cu bucată până ajungem să vegetăm în autocompătimire. Însumăm o colecţie diversă de chipuri fără nume, un sistem complex şi perfectibil pe care nu îl cunoaştem şi de multe ori suntem prea ignoranţi să-l conştientizăm. Sinapsele noastre obosite surprind doar o părticică infimă din labirintul minţii şi gândirii, univers pe care probabil nu îl vom înţelege suficient în această dimensiune. Suntem ademeniţi de clişee, ne asigură că totul merge bine, interesele noastre primează şi sunt protejate, dar receptorii noştri detectează micro-izuri de putrefacţie în sistemul nostru ideal. Strigătele noastre viscerale se interferează cu melodia din surdina sacului, „Just live it today, now is your moment, live it like you just don’t care”, iar diafragma inspiră un aer infectat de superficialitate. Totuşi nu punem prea mult la suflet, deoarece „oficial ne merge bine”, ne place beat-ul, iar pentru momentele neoficiale avem specialişti şi terapeuţi. În lumea noastră mecanizată, ne-am obişnuit să gândim ca locomotivele. Când ceva nu merge bine, există neaparat un defect şi, implicit, o soluţie. Sistemul problemă-soluţie prosperă întrucât şi consilierii trebuie să îşi câştige pâinea, iar nouă ne este convenabil să aruncăm asupra lor frustrări de toate provenienţele, fără să primim o cratiţă în cap sau cuvinte grele. Lumea noastră suspendată în fericire perpetuă creşte şi se dezvoltă mereu, motive de încântare şi mulţumire, iar rata sinuciderilor atinge valori impresionante mai ales printre tineri, dintre care majoritatea de sex masculin. Realitatea noastră este relativă, la fel şi morala. Suntem liber-cugetători, ne arbitrăm greşelile prin prisma intereselor, şi zilele decurg sub imperiul sentimentelor. Ne place viaţa, ne place să trăim şi nu ne putem imagina nimic mai bun decât viaţa din sac. Da, e adevarat că mai sunt şi probleme, dar viaţa merge înainte, pe la urechile noastre fâlfâie sloganuri egocentrice şi apreciem din tot sulfetul expresia „Live and let live!” Viaţa comunităţii vesele din sac decurge în perimetrii obişnuiţi. Totuşi, într-o strălucită după-amiază, evenimentul după care toţi tânjeau în adâncul fiinţei se petrece, momentul după care strigă sângele. Glasul veşniciei triumfă şi o mână fermă, dar plină de iubire răsuceşte funiile care ţin sacul legat. Se aude un foşnet agasant şi deodată lumea închisă devine lumină. Un plânset uşor răzbate şi apoi…. tacere, o tăcere care precede o lume nouă.

Oamenii sunt mereu în căutare de ceva mai important decât ei înşişi, chiar şi atunci când afirmă că sunt în căutarea propriei identităţi. De cele mai multe ori, vieţile noastre sunt lacunare pentru că nu privim mai departe de sacul în care ne aflăm.

PS. finalul e schimbat, dupa sugestia unui filolog de profesie. aportul lui la finalul meu e binevenit totusi.